Când ești singur, îl ai pe Dumnezeu! Trebuie doar să-l găsești în interiorul tău.

Întotdeauna îl căutam pe Dumnezeu numai când avem probleme grave , iar atunci când le rezolvăm Dumnezeu dispare cu tot cu problemele…uităm de existența Lui  însă El nu uită de existența noastră.

Privesc în urmă și nu-mi place ce văd…Însă Dumnezeu oare cum se simte atunci când mă vede pe mine atât de departe de El?

De azi cu ajutorul Lui mă voi schimba! Voi merge cu capul sus printre oameni, cu El aproape nu mă poate răni nimeni. ”Dumnezeu este lângă mine, ce pot să-mi facă mie niște oameni? ”

Cu credință și cu iubire în inimă nici nu mă gândesc că nu-mi va fi bine!

Poate că oamenii mă vor judeca în continuare, însă eu voi merge mai departe știind că numai Dumnezeu știe cine sunt eu .

Am un întreg univers în mine ce bate contra mea, iar eu sunt singură contra lui, sunt singură printre galaxii, planete, stele și văd cum merg spre abis și mă pierd pe mine însumi…privesc în gol și merg în față, nu mă opresc și nu mă voi opri vreodată.

Am 1000 de motive să mă opresc ce-mi demonstrează că nu e bine… și am unul ce mă încurajează să merg în față, am o speranță…atât. Îmi place să cred că speranța moare ultima, însă nu știu la ce sper…

Mereu greșim fără să ne gândim la El, fără să ne gândim cât de tare îl supărăm pe El, pe Dumnezeu.

Îi cerem mereu iertare deși nu merităm mila Lui. El cu blândețe ne iartă, rareori ne dă și câte o lecție ca nu cumva să mai repetăm greșelile…dar noi ? Noi ce facem ? Continuăm să păcătuim.

Suntem induși în eroare, mergem pe acest drum greșit, plin de gropi , dar la un moment dat observăm ca acel drum duce nicăieri, obosim și cu inima plina de păcat ne simțim îngreunați, ne dăm seama singuri că nu e bună calea pe care mergem…mă întorc către Domnul ce m-a vegheat pe tot parcursul drumului dezamăgit de gândirea mea, totuși cărarea El mi-o luminează , nu mă lasă la greu și mă iartă, mă primește la El căci sunt unul dintre copiii lui…sunt un copil ce înțelege întotdeauna numai din greșelile proprii.