De la omidă la fluture nu e decât un vis si speranta ca nimic nu e imposibil

“Dumnezeu ne-a creat pentru a realiza un vis, să trăim pentru el, să încercăm să-l împlinim, să luptam pentru el, şi dacă vedem că nu putem, poate că avem nevoie de un popas şi de o schimbare radicală în vieţile noastre.
Şi atunci, în alt mod, cu alte posibilităţi şi cu harul lui Dumnezeu, vom reuşi.”

“O omidă micuţă cobora într-o zi înspre pământ. Foarte aproape de drumul ei era o lăcustă: “Unde te duci?”, a întrebat-o. Fără să se oprească din mers, omida a răspuns: “Am avut un vis azi-noapte, visam că priveam toată valea de pe vârful muntelui înalt. Mi-a plăcut ce am văzut în vis şi mi-am propus să fac acest lucru”.

Surprinsă, lăcusta a zis, în timp ce prietena ei se îndepărta:” Trebuie să fii nebună! Cum vei putea ajunge tu până acolo? Tu, o simplă omidă! O piatră va fi un munte, o băltoacă o mare, şi orice trunchi de copac, o barieră de netrecut”.

Dar omiduta era deja departe şi nu o mai auzea. Picioruşele ei minuscule nu se mai opreau din mers.

Deodată s-a auzit vocea unui scarabeu: “Unde mergi aşa hotărâtă?”
Deja transpirată, omiduta i-a zis gâfâind: “Am avut un vis şi vreau să-l realizez, să urc pe munte ca să privesc de acolo toată lumea”.

Scarabeul nu s-a putut abţine din râs: “Nici măcar eu, cu picioarele atât de mari, nu aş încerca să fac un lucru atât de ambiţios.”

În acelaşi fel, păianjenul, cârtiţa, broasca şi floarea au sfătuit-o pe prietena noastră să renunţe.

“Niciodată nu vei reuşi!” îi spuneau, dar înăuntrul ei era ceva ce o împingea înainte. Deja sfârşită de oboseală, pe punctul de a muri, s-a hotărât să se odihnească şi să-şi facă, cu un ultim efort, un culcuş unde să înnopteze.

“Voi fi mai bine”, a fost ultimul lucru pe care l-a zis şi a murit. Toate animalele din vale au trecut pe acolo să-i vadă rămăşiţele, sa vada creatura cea mai nesabuita dintre toate.

Într-o dimineaţă, în care soarele strălucea în mod neobişnuit, toate animalele s-au adunat langa locul unde biata omida isi gasise sfarsitul. Deodată, au rămas înmărmuriţi…

Acea crustă tare a început să crape şi, cu uimire au văzut nişte ochi şi o antena care nu puteau fi ale omidei pe care ei o credeau moartă. Încetul cu încetul, ca pentru a le da timp să-şi revină din şoc, au ieşit aripile frumoase, ca un curcubeu, ale acestei fiinţe impresionante pe care o aveau în faţă: un fluture.

N-a mai fost nimic de zis, toţi ştiau ce avea să facă, va zbura până la marele munte şi-şi va realiza visul; visul pentru care trăise, pentru care murise şi pentru care s-a întors la viaţă. Toţi se înşelaseră.”

Pe noi ce ne impiedica sa ne realiza visele?

primita pe watzapp.

Loading...