„Fără Dumnezeu nu există nicio vindecare” – Radu Țincu, medic Terapie Intensivă

Dr. Radu Țincu spune „Fără Dumnezeu nu există nicio vindecare”

În secția de Terapie Intensivă găsim cei mai mulți oameni care de obicei, luptă pentru viață. Ei își pun nădejdea în mâinile medicilor, dar și în ajutorul lui Dumnezeu, căci „fără El nu există vindecare”. Asta o spune și medicul Radu Tincu, medic primar la secția Terapie Intensiva la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca.

Acesta spune că sunt diferite cazuri unde observă o insanatosire miraculoasa datorita rugaciunilor. Tanarul medic sustine cu toata convingerea ca rugaciunile catre Dumnezeu nu raman niciodata fara raspuns.

Dr.Radu Țincu vede zi de zi pacienți la Reanimare care doresc să vină preotul la ei, însă el spune că prezenta preotului nu trebuie perceputa neaparat ca asteptare a ultimului moment. Preotul este prezent nu pentru ca viata se sfarseste, ci pentru a-i alina suferinta bolnavului.

Dincolo de durerea fizică pe care medicii încearcă să o aline cu ajutorul tratamentelor, preotul aduce alinarea sufletului acestor oameni. Mulți pacienți, care poate nu erau atât de aproape de Dumnezeu, ajunși în spital și trecând prin momente de cumpănă, si-au schimbat perspectiva asupra vietii, in sensul ca s-au intors la credinta in Dumnezeu.

Mulți dintre pacienți cad în depresie și nu mai vor să accepte niciun tratament, alții nu acceptă diagnosticul și posibilitatea unui final nefericit. Iar cei dragi suportă mult mai greu adevărul. Am observat la pacientii care beneficiaza de suport moral si religios ca exista, in primul rand, o cooperare mai buna cu ei. Cred ca omul bolnav constientizeaza mult mai abrupt bolile sufletesti pe care le-a avut până în acel moment.

Este foarte impresionant momentul acele, când in secția de Terapie Intensiva, vin preotii sa tina Sfantul Maslu si se strang in jurul unui pacient familia, medicii, asistentele si toti se roaga pentru acel om. Atunci se intampla ceva ce depaseste stiinta, cunoasterea medicala, puterea de intelegere a omului. Rugaciunile catre Dumnezeu nu raman niciodata fara raspuns.

Prezenta preotului in spital, la capataiul omului bolnav, este foarte importanta pentru vindecarea sufletului.Poate că omul bolnav are pe suflet păcate pe care până acum nu le-a mărturisit niciodată și crede că acum este momentul.

sursa – https://suntgospodina.net/dr-radu-tincu-fara-dumnezeu/

Loading...