“Îţi multumesc Dumnezeule pentru viaţa ce mi-ai hărăzit, pentru iubirea ce mi-ai dăruit!” – Florian Pittis

“Mă numesc Florian Pittiş şi vă anunţ că am cancer la prostata. Am 63 de ani, sunt director la un radio şi de curând cea mai mare bucurie pe care am avut-o în viaţa mea a fost concertul Rolling Stones. Doctorii m-au avertizat că sunt prea slăbit, că poate o să agravez ce a mai rămas din boala mea participând la concert!
Viaţa mea a fost extraordinar de frumoasă. Am fost rebelul cu plete în vânt, am trăit viaţa, intens ca pe o minune şi nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am făcut. Aş vrea să vă aduceţi aminte de mine… şi tind să cred că pentru voi am însemnat ceva. Să fredonăm împreună: „Hei tramvai, cu etaj şi tras de cai/ Hei joben cum veneai la Mon Jardin/”. Ce tânăr eram atunci şi plin de viaţă…
Cum am primit vestea? Ei bine dragilor, rău! Există un moment în viaţă când fiecare trebuie să îşi ia rămas bun. Toţi veţi fi în locul meu cândva… Chiar tu care citeşti aceste rânduri cândva va trebui să îţi înfrunţi propria moarte. Pe de-o parte mă înspăimântă! Cum ar fi să nu mai fiu cu voi cei care aţi ţinut la mine, să nu vă mai văd 100 de ani, 1000 de ani, 1 miliard de ani, o eternitate, o veşnicie, un infinit, un neant?
Eu Florian Pittiş nu voi mai fi! Copiii voştri poate nu vor apuca să asculte „Pasărea Colibri”, nu vor apuca să vadă emisiunile la „Teleenciclopedia” titrate de mine… Încet, incet voi fi uitat de toţi, sau sper eu nu chiar toţi.
Ce mesaj să vă transmit acum?
Nu ştiu dragilor! Trăiesc într-un vis rău şi mă gândesc că toate astea nu mi se întâmplă mie… Marea trecere spre neant, spre nefiinţă. Trebuie să am curaj… O singură dată în viaţă treci într-o altă etapă! Aş vrea să vă spun… să vă iubiţi mai mult, să preţuiţi fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima… Eu vă iubesc pe toţi şi se pare că EL mă va chema în ceruri… Îmi pare rău că nu am realizat tot ceea ce îmi doream. Îmi pare rău că am lăsat atâtea lucruri neîmplinite… Dar nu! NU îmi pare rău de viaţa ce am trăit!
Îţi multumesc Dumnezeule pentru viaţa ce mi-ai hărăzit, pentru iubirea ce mi-ai dăruit! Îmi pare rău că mă chemi aşa curând la tine… Voiam să fac mai multe Doamne! Voiam să fac mai multe… Neantul mă cheamă şi mă înspăimântă în acelaşi timp…
Eu să nu mai fiu? EU? Să nu mai exist să dispar pur şi simplu în bezna uitării? Ce înseamnă Doamne să nu mai fiu?! Mă pui la grea încercare! Ultima din viaţa mea… Dumnezeule mă ia o frică mare! Oare exişti? Doamne nu mă lăsa în bezna nefiinţei!
Eu vreau ca să mai fiu!
Teeee rooog!
Nu vreau să fiu doar o cruce într-un cimitir…”
Florian Pittis (n. 4 octombrie 1943, București – d. 5 august 2007)
Loading...