La tinerete, credem ca stim, la bătrânete stim cu adevărat!

In tinerete suntem veseli si dispusi la orice incercare pentru ca abia ne urcam pe “munte” si nu vedem moartea care se afla la poalele lui, de cealalta parte. Dar dupa ce am trecut dincolo de “varf”, dam cu ochii de ea. Vederea ei si toata “urcarea” ne-au scazut puterile si curajul.

Daca in tinerete viata pare nesfarsita, o risipim cu aroganta, cu cat imbatranim mai mult cu atat o economisim mai adecvat. Doar cel care a ajuns la o adanca batranete poate intelege cat de scurta este viata!

La varsta batranetii viata se masoara in aduceri aminte si multe lucruri neinsemnata s-au pierdut in negura uitarii: prin urmare, mai ramane putin!

In tinerete viata este lunga si in ea trebuie sa facem loc nenumaratelor sperante: prin urmare, o viata nu este de ajuns. Oftam de multe ori dupa un loc indepartat, dupa cineva indepartat, dar oare ne este dor de Timpul petrecut acolo?

Orele copilului sunt mai lungi decat zilele batranului. Timpul vietii noastre are o miscare accelerata ca un bulgare de zapada in alunecare plana. Cu cat ne indepartam mai mult de inceputul vietii, cu atat mai rapid trece timpul!

Accelerarea curgerii timpului face sa se piarda uratul si pasiunile cu chinuri cu tot. Greutatea vietii devine mai putin apasatoare la varsta de aur daca am avut grija sa ne pastram sanatatea.

Atunci cand ajungem sa scapam de iluziile, himerele si prejudecatile care ne invaluiesc, ne distorsioneaza judecata, putem intelege mai bine si lamurit Totul. Simtim intradevar nulitatea atasamentelor fata de lucrurile exterioare. Aceasta usurare ii ofera omului batran aerul de intelepciune.

Sfarsitul vietii seamana cu sfarsitul unui bal mascat in care toata lumea isi scoate masca si poti vedea cu cine ai avut de a face. Caracterul este dezvelit, faptele s-au vazut sau nu, iluziile au disparut. Toate acestea sunt revelate doar de timp.

autor cu multumiri, Adela Ristea

Loading...