Ruga mamei cea de pe urmă – autor Teona Ghinea-Truță.

“Nu vreau să merg într-un azil,

Te rog din suflet, drag copil!

Vreau câte zile-oi mai avea,

Să le trăiesc în casa mea.

În patul unde nopți pierdeam,

Și somnul ți-l vegheam mereu

La sânul meu când te-adormeam,

Plângând la căpătâiul tău.

Îmi număr anii ce-au trecut,

Lacrimi fierbinți cad pe obraz,

Căci au zburat și n-am simțit

Nu știu, ce zile mi-au rămas.

Și poate nu voi mai trăi,

Iar zilele-mi vor fi mai grele,

Și voi mânca odată-n zi,

Zăcând pe prispa casei mele.

Privesc la tine cu durere,

Că-ți sunt povara, fata mea.

Slăbită sunt, fără putere,

Dar vreau să mor în casa mea.

Tu, nu îmi ești povară mamă,

Și n-am gândit în viața mea

Că locul tău e-n altă parte,

Decât aici, în casa ta.

Tu ne-ai fost mamă, ne-ai fost tată,

Toți anii tineri ți-au fost grei,

Nu știu să te fi plâns vreodată

De noi, toti copilașii ai tăi.

Chiar de-oi fi rău sau de ești bine,

Măicuța, noi te-om îngriji,

Noi toti vom sta pe lângă tine,

Până la Cer când vei sui…. ”