“Trăieste în asa fel încât dacă cineva te-ar vorbi de rău, nimeni nu l-ar crede!”

Acesta este un îndemn extraordinar, însă atât de greu de urmat. Ceea ce îți propun eu este ca pentru început să nu mai ascunzi părți din tine. Începe acum să fii complet sincer cu tine însuți, iar mai apoi cu cei din jur.

Zi de zi încercăm să corespundem, să ne facem iubiți, să ne facem plăcuți, să ne alipim unor oameni, unor interese, unor valori. Prea multe părere și incertitudini, oamenii nu mai au viziuni bune despre alți oameni, oamenii pur și simplu au încetat să mai fie unii pentru alții…iar cu vorba se întrec parcă ar fi la maraton.

Nu putem trece cu vederea că oamenii se vorbesc, de bine și mai puțin, cu vorbe de încurajare dar și cu cele mai crâncene critici. Eu am crezut întotdeauna că o să pot ieși din jocul vorbelor goale, sper că-mi reușește. Însă nu știu dacă eu nu intru în ecuația unora…pentru ca nu cred ca exista om pe lumea asta de care sa aiba cineva ceva de spus. De rau de cele mai multe ori. Ca e prea gras, prea slab, prea bogat, prea ingamfat, prea tacut, prea lenes, prea…prea…

Ce ne ramane de facut?

Zi de zi încearca să fi un om de care s-ar aminti, de care s-ar povesti, de care s-ar vorbi și nu urât, și chiar dacă s-ar simți izul unui cuvânt urat la adresa ta, nimeni nu ar crede…E greu? Poate, dar nu imposibil. Fii un om bun si atunci toate vorbele rele nu vor fi crezute decat tot de cei rai…si atunci ele chiar nu am au nicio valoare.

Omul bun în zile rele e tot bun, ca-n zilele bune. George Coșbuc

 

 

Loading...