15 august, Ziua Marinei Române. La multi ani tuturor marinarilor

Oficializată ca onomastică a marinarilor români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare, Ziua Marinei Romane şi-a certificat pe deplin, mai bine de un secol, caracterul de autentic festival al mării şi spiritualităţii marinăreşti. Concepută la început ca serbare naţională, sărbătoarea marinarilor atrage atenţia, prin programul său deosebit de atractiv şi deopotrivă pitoresc.

În urmă cu un secol, prin adresa cu Nr. 6082 din 6 august 1902, Cristea Georgescu, primarul Constanţei, din dorinţa de a atrage turişti, se adresa primarilor comunelor urbane reşedinţe de judeţ din toată ţara, atenţionându-i asupra semnificaţiei acestei sărbători: ,,Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. – Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de a fi văzute precum <regale>, alergări, corabia Argonauţilor şi altele.”

Din anul 1990, o dată cu revenirea la tradiţie prin celebrarea Zilei Marinei Române la sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, organizatorii, atât la Constanţa, cât şi în celelalte oraşe-porturi maritime şi fluviale, au păstrat în programele serbărilor atât elemente tradiţionale cât şi probe noi, în pas cu specificul local şi preferinţele publicului spectator al noului mileniu.

La multi ani tuturor marinarilor cat si celor ce iubesc marea.

Loading...