3 Lecții care te inspiră, învățate de la un om al străzii

Uneori, cei mai simpli oameni ne învață cele mai profunde lectii…

1. Lecția iubirii necondiționate. Iubirea este prin definiție necondiționată, iar de aceea când spui iubire, nu ar trebui să mai fie loc de completări. Iubire ești tu! Părinții tăi sunt iubire! Orice situație care apare în viața ta poartă cu ea amprenta iubirii. Te simți cu adevărat pătruns de iubire numai atunci când o oferi. Iubirea nu se cere și nu se simte primind-o, ci dăruind-o. Acest părinte, își iubea necondiționat copilul.

2. Am învățat că de la oricine poți învăța. Murdar din cap până în picioare, și amețit încât cu greu își putea ține echilibrul. Urlând cât îl ținea gura, și având un comportament care sugera nebunie, eu am avut ce învăța de la el. Am învățat că nu trebuie să subestimez pe nimeni, și printre noi nu există niciunul care să fie altfel decât perfect. Cu toții suntem ființe de lumină care avem o temporară experiență materială. Conștientizează asta și mulțumește necondiționat oricărei persoane sau experiențe care apare în viața ta.

3. Am învățat că ceea ce există în jurul meu este conform așteptărilor mele. Eu nu l-am subestimat nici o clipă pe respectivul bătrân. Eram conștient de faptul că orice om care apare în viața mea o face pentru ca eu să pot trăi o anume experiență. M-am comportat cu el așa cum aș face-o cu cel mai bun prieten, iar el mi s-a deschis și am simțit cum prin mine curge iubirea.

Permite-ți să fii tu bucuria, fericirea și pacea cu care să primești în viața ta, cu recunoștință, fiecare experiență prin care treci.

 

Cu multumiri

Cosmin Constantin-Cîmpanu

 

Loading...