9 martie, Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici – Tradiții și obiceiuri ale acestei sărbători

Conform tradiţiei creştine, sfinţii martiri au fost 40, însă după cea geto-dacică au fost 44, atâtea fiind şi zilele dintre 9 Martie şi 23 Aprilie.

Potrivit tradiţiei populare, femeile fac în această zi mucenici în formă de opturi. Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântaşi, iar apoi sunt consumaţi în familie.

În ziua mucenicilor, în credinţa populară, se deschid mormintele şi porţile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea Sfinţilor Mucenici 40 de colaci numiţi sfinţi, mucenici sau brădoşi. În Moldova, aceştia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, şi sunt copţi din aluat de cozonac şi apoi unşi cu miere şi nucă.

Un alt obicei este pornirea simbolică a plugului. Sărbătoare consacrată agricultorilor, scoaterea plugului în faţa casei în mod festiv reprezintă deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară şi totodată a muncilor câmpului specifice anotimpului. Era momentul în care plugarii încheiau înţelegerile pentru întovărăşire, pecetluite întotdeauna de o petrecere de pomină.

Se spune că tot ce e semănat în această zi o să rodească de 40 de ori mai mult, iar cine nu respectă sărbătoarea va suferi 40 de zile.

Ziua mucenicilor era şi un prilej de prognozare a vremii. Se consideră că dacă plouă în această zi, va ploua şi de Paşte; dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor; dacă îngheaţă în noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lungă.

Bătrânii, înarmaţi cu bâte sau cu maiuri lovesc pământul, încercând prin această acţiune magică să trezească forţele adormite ale pământului. În acelaşi scop se aprind şi focurile rituale. În ziua de Măcinici, toate gunoaiele se ard, ca să vină primăvara mai curând. Peste focuri sar tinerii, flăcăi şi fete, în scopuri de purificare a trupului.

Există şi datina ca, în această zi, fiecare să bea 40 de pahare cu vin, câte unul pentru fiecare din cei 40 de mucenici, ştiut fiind că numărul 40 se asociază morţilor.