Suntem născuţi din iubire si trebuie să iubim şi să murim cu speranţa că vom dăinui în inima celor prin care paşii ne-au purtat

“Am uitat prea repede că lucrurile mărunte de fiecare zi fac viaţa mai frumoasă. Mă stresează exact acele lucruri, care ar trebui să mă facă seara să sar în sus de bucurie. Un telefon de la cineva drag, o ciorbă bună a mamei, un zâmbet al copilului, un moft al celor de lângă mine…

Asa ne trece viata, uitând de lucrurile importante pe care le avem, uitând de iubire: să o cultivăm, să o primim, să o dăruim…

Am uitat de atâtea ori să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce-mi da.

Înseamnă că trăiesc, că sunt între oameni, că nu-s într-un loc pustiu. Încărunţesc aşteptând lucruri grozave, experienţe uimitoare, un zbor pe lună şi nu văd că liliacul din faţa casei a înflorit a doua oară. Sau ca parcul s-a umplu de frunze colorate.

Am uitat cu uşurinţă că Dumnezeu n-a făcut totul într-o zi, deci ce m-ar face pe mine să cred că eu pot mai mult decât Dumnezeu?

Am uitat că dragostea şi nu timpul, vindecă rănile! Nimeni n-a murit de inimă rea, pentru că a iubit prea mult! Nu veţi putea schimba oamenii, dar veţi putea să-i iubiţi pentru că nimeni nu-i perfect, atâta timp cât nu-l iubeşti. Ori, proiecţia iubirii tale asupra celuilalt are un efect fascinant de înfrumuseţare, ca să nu mai punem la socoteală că dacă iubeşti, simţi că trăieşti şi eşti mai frumos!

Am uitat să zâmbesc către orice persoană cunoscută, şi asta mă face cel mai nefericit! Asta nu costă nimic, este un gest simplu, şi totuşi, nu-l mai fac ca altădată!

Şi ce mă doare cel mai mult, este că, nu-mi mai aduc aminte, de toate cate am mai uitat…