Astazi, 30 martie, celebram Ora Pamantului. Semnificatia aceste zile si necesitatea ei

In ultima sambata din luna martie, in fiecare an, in intreaga lume este celebrata “Ora Pamantului”. In aceste 60 de minute, prin gestul simbolic de a stinge lumina, se doreste constientizarea de catre cat mai multi oameni a importantei protejarii planetei pe care traim.

In Romania, anul acesta Ora Pamantului va avea loc sambata, 30 martie, intre 20:30 si 21:30. Numeroase companii si institutii publice au anuntat ca participa la eveniment si in orasele tarii sunt organizate evenimente in aer liber pentru cei care aleg sa stinga becurile si sa se conecteze la lumina Pamantului si a celor din jur.

Noi decidem ce impact avem asupra planetei

Fiecare activitate pe care o desfasuram lasa o amprenta asupra lumii in care traim. Ora Pamantului nu e doar “de forma”.

Dincolo de gestul simbolic de a stinge lumina, Ora Pamantului a produs deja multe schimbari de mentalitati si numeroase tari si-au modificat legislatia pentru a o face mai “prietenoasa cu natura”.

“In ultimul deceniu, Ora Pamantului a inspirat milioane de oameni sa ia atitudine pentru a stopa schimbarile climatice sau pentru a contribui la alte initiative menite sa protejeze natura. Peste 180 de tari si teritorii se reunesc si anul acesta pentru a atrage atentia asupra schimbarilor climatice si pierderii biodiversitatii, dar si pentru a inspira oameni, comunitati, companii, guverne sa actioneze pentru a stopa declinul biodiversitatii.

Iar daca va intrebati ce impact ar putea sa aiba daca timp de o ora decideti sa stingeti lumina si sa nu folositi aparatura electrica si electronica, cei de la E.on vin cu raspunsul.

“Potentialul este semnificativ, iar daca fiecare om din Romania ar participa la aceasta initiativa ar putea fi economisiti peste 1,16 milioane de kilowati ora. Ora Pamantului transmite un semnal important referitor la problema risipei de energie si cred ca e bine sa fim preocupati de acest aspect nu doar o ora pe an, ci tot timpul”, a declarat Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON Romania.

sursa – ziare.ro

Loading...