Atunci când plânge sufletul nu uitati că Dumnezeu este singurul care va poate șterge lacrimile

Uneori simţi cum îţi plânge sufletul, vrea şi el să fie auzit şi luat în seamă. Însă suntem prea ocupaţi de multe şi mărunte şi uităm să luăm un răgaz pentru cel mai de preţ dar pe care-l avem, propriul suflet. Iar el acumulează răni şi dureri pentru că are un dor de Dumnezeu pe care nu ştie cum să-l umple…

Căutăm atunci remedii peste tot şi nimic nu e în stare să ne ajute… Alergăm la oameni, dar ei sunt schimbători şi cei care azi îţi sunt prieteni, mâine nu-ţi vor observa durerea…Uităm că avem un singur Vindecător, Cel către care şi tinde sufletul chinuit şi lipsit de vlagă…

E greu să te rogi atunci când simţi că nu ai puteri şi s-au stins luminile din jur, dar numai Bunul Dumnezeu, poate să se milostivească de noi şi să ne dea pacea şi liniştea sufletească, darul nădejdii, credinţei şi rugăciunii şi a iubirii faţă de El.

Am devenit indiferenţi, reci şi nepăsători şi de multe ori sensibilitatea o îmbrăcăm în masca grosolăniei, alungăm bunătatea prin nepăsare, permiţându-i întunericului să stingă şi ultima lumină din viaţa noastră. Suntem atât de împietriţi că nu ne mai auzim sufletul, care strigă şi varsă lacrimi amare, însă nu mai e auzit de nimeni. Noi ne prefacem că totul e bine şi nu ne pasă de el.