Avem în noi o energie de vindecare mai presus decât orice boală! Sa invațăm să o folosim.

În fiecare dintre noi există o forţă mai presus decât orice boală. Ar fi de un folos uriaş să învăţăm să o folosim, pentru a ne recâştiga sănătatea

Organismul nostru a fost creat pentru a se menţine sănătos de la sine, cu propriile-i puteri. În fiecare dintre noi există un doctor care ne tratează cu aceeaşi grijă şi bunăvoinţă, indiferent dacă avem sau nu card de sănătate. Sistemul imunitar învinge fără probleme o răceală sau o infecţie intestinală, atâta vreme cât noi îi oferim organismului odihna necesară.

Dar lucrurile stau cu totul altfel, în cazul problemelor acute de sănătate. Cei ce se luptă cu un colon iritabil, migrene, reumatism, alergii sau dureri de spate persistente ar face bine să-şi activeze ţintit forţele vindecătoare, respectând cele 5 strategii pe care vi le prezentăm mai jos:

1. Eliberaţi drumul vindecării

Pentru a ne activa forţele de autovindecare pe care le avem de la naştere fiecare din noi, e nevoie, înainte de toate, să dăm la o parte blocajele pe care singuri ni le punem în drum. Este vorba despre deprinderile greşite ale vieţii de zi cu zi, pe care nu le mai simţim ca nocive: fast-food-ul, lipsa de somn, fumatul sau excesul de alcool.

După cum arată studiile, reducerea caloriilor atenuează artroza, hipertensiunea, diabetul şi migrenele, permiţând mecanismelor reparatorii genetice să funcţioneze mai bine.

2. Găsiţi-vă propria cale medicală

Experienţa arată că drumul spre vindecare nu este nici drept şi nici previzibil. Este nevoie, adeseori, de răbdare şi de flexibilitate. Pentru că bolile grave nu pot fi eradicate doar prin puterea plantelor, a luminii sau a gândirii. Celor ce combină inteligent medicina alopată cu metode complementare, tratamente cu plante, medicina tradiţională chineză sau indiană, acupunctură, homeopatie, mişcare şi sport, li se deschid noi perspective. În multe cazuri, chiar şi simpla decizie de a lua frâiele vindecării în propriile mâini produce primii paşi spre vindecare.

3. Ieşiţi din zona de confort

O mare parte din forţele de autovindecare funcţionează după o schemă pe care medicii o numesc “principiul reacţiei la stimuli”: un impuls din exterior, primit de organism, îi repune acestuia, încet-încet, în funcţiune forţa destabilizată.

4. Făceţi-vă aliaţi de nădejde

Relaţiile cu familia şi prietenii reduc numărul îmbolnăvirilor şi grăbesc regenerarea. Este o observaţie pe care o fac tot mai mulţi medici în legătură cu pacienţii lor. Persoanele cu forţe de autovindecare puternice se află, de regulă, într-un echilibru psihic şi social.

5. Acordaţi-vă pauze regulate de odihnă (refacere)

Medicul dinăuntrul nostru atinge forma maximă atunci când organismul îşi găseşte odihna. Relaxarea stimulează procese extrem de importante din trup. Irigarea cu sânge se ameliorează, iar procesele inflamatorii cedează. Şi pentru că infecţiile produc numeroase boli, de la arterioscleroză, infarct miocardic şi reumatism, până la intestinul iritabil, odihna şi relaxarea acţionează ca un remediu universal.

sursa – http://tipadela3.ro/stiri/avem-noi-o-energie-de-vindecare-mai-presus-decat-orice-boala-invata-sa-o-folosesti/

Loading...