Beneficiile vitaminei C pentru organism

Faptul că Vitamina C este benefică pentru organismul uman, o știm încă de când suntem mici. În sezonul rece, părinții adesea optau să ne dea alimente cu o cantitate mare din aceasta, precum lămâi, portocale și kiwi, ce ne ajutau să o asimilăm din surse naturale.

Devenind adulți, am ajuns să fim îngrijorați la rândul nostru de astfel de aspecte legate de sănătatea noastră și căutăm surse naturale de Vitamina C în sezonul rece, care să susțină organismul în lupta împotriva virozelor și răcelilor sezoniere.

Lipsa unei cantități necesare de Vitamina C în organism se poate observa prin oboseală, iritabilitate, modificări ale dispoziției și poftei de mâncare, anemie, dureri osoase, cât și căderea dinților.

Beneficiile Vitaminei C

Sprijină producția de colagen

Pe lângă susținerea sistemului imunitar bine funcțional, Vitamina C este, de asemenea, un bun stimulent pentru producția firească de colagen și elastină, cu ajutorul cărora este susținută sănătatea articulațiilor, oaselor și țesuturilor conjunctive.

Crește absorbția de vitamine și minerale

În plus de asta, Vitamina C crește capacitatea de combatere a deficitului de minerale și este implicată și în creșterea capacității de absorbție a fierului și vitaminei E.

Reduce stările de oboseală

Din cauza deficitului din organism, pot interveni stări de oboseală, stres și modificări ale dispoziției motiv pentru care, această vitamină este recomandată în diminuarea unor astfel de probleme.

Antioxidant puternic

Folosită mai ales în perioadele de prevenție cât și în cele de tratament, Vitamina C este un puternic antioxidant care intervine activ în multe funcții ale organismului, stimulând producția de limfocite si fagocite, agenți esențiali pentru sistemul imunitar.