“Când scrii povestea vieții tale, nu lăsa pe nimeni altcineva să mânuiască stiloul!”

Viaţa omului este ca o carte: naşterea şi moartea îi sunt coperţile, anii îi sunt paginile, zilele trec rânduri-rânduri… Cu toţii citim o astfel de carte! Unii, ce-i drept, cu interes şi entuziasm, dar alţii nepăsători şi plictisiţi. Dacă ar fi după ei, ar sări de unele pagini, ar trece peste capitole, numai să dea de ceva mai interesant, dar nu se poate… Această carte trebuie citită toată, de la început şi până la sfârşit!

De multe ori, o carte nu ne oferă cele mai frumoase capitole…unele sunt triste, unele fericite iar altele pline de suspans. Și poate că la un moment dat îți dorești să reiei un capitol. Să vrei să îl rescrii cum ți-ai imaginat poate în visurile cele mai adânci, care îți alintau somnul.

Însă înainte de toate, înainte de frica unui nou început și de teama unui necunoscut, trebuie să știi că atunci când refuzi să întorci pagina, renunți de fapt să afli ce se ascunde în următorul capitol. Refuzi la tot ceea ce ar putea să fie surprinzător de frumos și totodată refuzi să mai lupți pentru fericirea ta.

Da, cartea noastră nu este doar citită, ci şi scrisă de noi! După cum am văzut, mai poate fi răsfoită şi de alţii, dar este scrisă de noi! Este drept, nu toţi primim acelaşi număr de pagini, dar oare frumuseţea unei cărţi constă în numărul de pagini?

Nu toţi primim hârtie sau cerneală de aceeaşi calitate, dar oare frumuseţea unei cărţi constă în aspectul ei? Oare frumuseţea unei cărţi nu constă doar în conţinutul ei, în ceea ce stă scris în ea? Cu cuvintele ei se hrăneşte cititorul, restul sunt doar simple detalii…