Câtă vreme trăiesc părinţii tăi, tatăl tău şi mama ta, spune-le numele cu sfinţenie

Duceţi flori mamelor voastre cât sunt în viaţă. Nu aşteptaţi să le duceţi flori la mormânt, unde nu mai folosesc!

Până mai ai cui spune tată sau mamă, cât ar trebui să fii de fericit, de recunoscător şi plin de iubire la rostirea acestor cuvinte unice pe pământ!

Dacă spui mamă sau tată părinţilor tăi, aşa precum se cuvine, bine faci, fiindcă dovedeşti că eşti om. Dar dacă numai spui şi nu te porţi faţă de ei întocmai cum eşti dator până la moarte, atunci nu faci bine şi nu eşti om!

Câtă vreme trăiesc părinţii tăi, tatăl tău şi mama ta, spune-le numele sfânt cu sfinţenie.

Caută-i cu dragoste, îngrijeşte-i cu evlavie, ascultă-i cu respect până la moarte şi nu dispreţui nici faţa lor bătrână, nici cuvintele lor poate slabe, nici trecutul lor poate modest.

Fii faţă de ei întocmai aşa cum ai dori să fie copiii tăi faţă de tine. Nu fi nepăsător, nici străin faţă de ei, căci mai ales în privinţa aceasta este adevărat cuvântul că ceea ce semeni, aceea vei şi secera.

Avea Părintele o mică istorioară – aşa o numea dânsul – pe care ne-o spunea de fiecare dată în noaptea Învierii. Era o mamă care avea un fiu. Într-una din zile, fiul şi-a omorât mama, a tăiat-o în bucăţi, a pus-o într-un sac şi a plecat să o arunce în apă. Pe drum s-a împiedicat, a căzut, bucăţile din sac s-au împrăştiat pe drum, iar el a auzit un glas: “Te-ai lovit, dragul mamii?”…

 

Loading...