Ce am invatat de la mama si nu voi uita niciodata

De la mama am învățat că sacrificiul este o onoare, un sirop de bucurie care îți aduce împlinire. El îi dăruiește vieții tale un scop și te face să speri și să rămâi bun până la sfârșit. Mi-e dor de oamenii puri și cu adevărat frumoși.

De la mama am învățat că un corp frumos, o minte sclipitoare ori o atitudine pe măsură, nu îți pot garanta fericirea, chiar dacă sunt dorite de toți. Dacă, privită în asamblu, viața îți oferă satisfacția necesară încât să poți părăsi lumea fără să privești înapoi, nu în fiecare clipă reușești să râzi cu gura până la urechi. Nici nu trebuie.

De la mama am învățat să nu bărfesc pe nimeni niciodată. Am spus niciodată, la fel cum nici ea nu a bârfit o colegă ori vreun vecin vreodată. În viață nu ai timp să fii preocupat cu viețile altora, nu apuci nici măcar să ți-o trăiești așa cum îți dorești, pe a ta.

În clipele când nu te mai poți bucura de nimic, când vezi numai negru și detești totul, privește înăuntrul tău să vezi ce a mai rămas din inima ta. De acolo se schimbă lumea, inima aduce lumina. Rămâi în picioare până la sfârșit.

De la mama am învățat să nu pui preț pe imaginea ta. Nu căuta să lucrezi doar la asta, tu îmbunătățește-te pe tine!

În viață, nu ai nevoie de foarte mulți prieteni, chiar nu ai. Pune familia pe primul loc dar ai grijă și de tine.

Nu îți lăuda prea tare copiii ca nu cumva să creadă că au realizat totul deja și să nu mai facă nimic, de la mama am învățat că în viață nu ți se cuvine nimic, dar ai dreptul să obții totul prin muncă și stăruință.

O femeie poate trăi și singură, fără bărbat, fără suport financiar oferit de stat sau pensie. De la mama am învățat că femeile sunt capabile să o facă, chiar și atunci când au cinci copii de crescut. Uaaau!

Nu te lovi cu pumnul în piept strigând că iubești, taci din gură și iubește pentru tine, dar fă-o cu măsură; nimeni nu îți datorează nimic și nu ești dator nimănui. Te-ai născut aici ca să îți cinstești Dumnezeul, restul, sunt detalii.

Poți să te dai cu toate cremele din lume, pe rând sau cu toate în același timp, ridurile vor rămâne riduri. Bătrânețea nu iartă pe nimeni. Acceptă și această etapă din viața ta ca să îi observi frumusețea.

Casa ta este acolo unde se află inima ta și acolo unde te însoțește iubirea, așa am învățat de la mama. Eu asta simt, asta gândesc și așa trăiesc. Omul nu este dependent de o persoană, de un obiect, ori de un loc. Prin harul pe care îl porți în interiorul tău strălucești oriunde mergi și luminezi tot ce întâlnești.

Când cineva mă întreabă care este țara mea preferată, îi spun că ea este planeta Pământ. Limba mea preferată este sentimentul. Religia mea preferată este dragostea. Tradiția mea este bunătatea, casa mea este Cerul, ceea ce am de oferit este ajutorul. Cu răbdarea nu treci marea, valurile vieții le învingi înotând.”

 

Loading...