Ce am învățat de la pisica mea

O pisică e o sursă inepuizabilă de fericire. Pe lângă asta, transmite învățăminte ce nu ar trebui ignorate.

“1. Somnul este foarte important pentru a-ți reîncărca bateriile. Motanul meu se odihnește vreo 20 de ore pentru a face o grămadă de nebunii, noi dormim câteva ore pentru a munci apoi de ne sar capacele. Ar trebui să ne punem mari semne de întrebare dacă e normal cum procedăm.

2. Cum să fii uimit de orice. Găsește un cablu și e-n stare să se joace trei ore cu el de parcă e cea mai mare grozăvie. Se uită un ceas cum picură apa la chiuvetă (i-o las așa). Se bagă în orice cutie. Profită de cel mai neînsemnat lucru posibil. Noi mai știm să fim uimiți, să ne jucăm?

3. Are nevoie de foarte puține lucruri pentru a trăi. Primește un plic de mâncărică cu pui/somon/vită, aleargă de nerăbdare și patinează pe parchet, mănâncă cu poftă și apoi își vede de ale lui. Mănâncă strict când îi este foame și se oprește când se satură; are nevoi minime. Translatăm asta și la oameni?

4. Se îngrijește zilnic. Își spală toată blănița, insistă pe zonele pe care le știe problematice. Omul ar trebui să pună mai mult preț pe asta, pe îngrijirea lui proprie și personală, și nu mă refer numai la clasicul duș pe fugă.

5. E mereu prins în clipa prezentă. Nu pare deranjat de fapte din trecut și nu pare să-i pese vreun pic de viitor.

6. Nu pune totul la suflet. Își mai ia câte o palmă ușoară când e prea nebun, primește în timpan o expresie mai grea, dar trece peste, nene! Păi omul e-n stare să stea cinci ani supărat dacă i se pare lui că cineva i-a vorbit urât.

7. Știe ce înseamnă perseverența. Câți oameni nu renunță prematur, pentru că își pierd interesul, neavând rapid un rezultat palpabil?”

V. Radulescu

Loading...