Ce atingem prima oara dimineata: telefonul, ceasca de cafea, pe cineva drag…

Buna dimineata! O noua zi. Tu ce ai atins prima data azi cand te-ai trezit? Oare asta nu ar trebui sa fie un semnal de alarma? Oare nu am uitat nimic?

Cati dintre noi stiu sa traiasca? Cu fiecare secunda, minut, ora, zi, saptamana, luna, an…uitam lucrurile elementare. Uitam cum se fac lucrurile simple.

Uitam cine suntem, uitam ce vrem, uitam tot. Ne alimentam cu lucruri la indemana, ne consumam energia pe lucruri prea putin importante, ne mutilam dorintele, ne umplem de venin, de pregatim armele pentru razboiaiele surde cu toti din jurul nostru. Suntem nervosi, ne dezumanizam, devenim canibali.

Da, uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte… uitam sa zambim, doar pentru ca asa simtim.

Uitam sa sunam pe cineva drag  fara un motiv anume, ci doar pentru ca vroiam sa ii salutam si sa le auzim vocea…

Uitam sa fim sinceri cu noi si cu ceilalti.

Uitam sa traim cu scop si nu la nimereala, dusi de valul vietii oriunde ne-ar duce si oricum.

Uitam sa luam decizii si sa ni le asumam.

Uitam sa spunem suficient, asta nu e ok, nu pentru mine si inghitim rahaturile oricui s-a trezit sa debiteze orice doar pentru ca poate si asa i s-a nazarit.

Uitam sa fim veseli. Uitam sa fim romantici.

Uitam sa ne urmam visele. Uitam ce conteaza mai mult pentru noi. Uitam ca o stare de moment e trecatoare.

Uitam ca ranim si doare, si spunem cuvinte la nimereala nauciti de ego si apoi ne lasam subjugati de mandrie si uitam sa cerem iertare…

Uitam ca oamenii care ne sunt dragi sunt si ei oameni si ca si noi au stari proaste si mai si gresesc, si uitam sa ii iubim orisicum, chiar daca…

Si totusi… mai cred inca in oameni. Sun fara motiv pe cei dragi mie. Zambesc trecatorilor pe strada fara motiv. Ofer timp. Incerc sa am rabdare. Las telefonul deoparte cand simt ca sunt oameni care vor sa vorbeasca cu mine. Nu e usor. Dar incerc…

 

Loading...