Ce repede se face târziu în viață…

Ce repede se face târziu în viață. Și nu poți să zici că n-ai știut. Vezi. Simți. Te treci. Ce să nu știi? Poate doar că nu ai reușit unele lucruri. Dar nimeni nu ți-a furat durata și dorințele. Si eu, poate și tu, irosim timp cu nemiluita, topim dorințele, lăsăm să curgă zilele, aruncăm cuvinte și ignorăm oameni.

Trist, nu? Și abia spre sfârșit înțelegem, că tot ce a fost mai bun ni s-a scurs printre degete…Da, se face târziu în viață…mai ales când alegem să trecem precum umbrele, să fim purtați ca frunza pe ape.

Haideți să nu mai fim proprii noștri judecători. Nu te certa prea aspru. Acordă-ți o șansă așa cum ai dat de zeci de ori celor apropiați. Ești special. Și nu uita, timpul trece…

Tu, eu și ceilalți suntem suflete frumoase. Prea frumoase aș zice. Eu sunt o inimă-putere și lupt zi de zi pentru a scrie ceea ce simt, să împart bucăți de suflet pentru a inspira bine, frumos și adevăr, da, pe cel care-l văd eu, poate și tu.

Tic-tac, tic-tac, din clepsidră curge și când lumea ți-e mai dragă și când sufletul ții plumb, se duce, se risipește nisipul vremii, chiar dacă te faci că nu-nțelegi. Și cât de târziu nu ar fi, fii bun, nu știi niciodată când ți se stinge lumina.

Trăiește din plin. Contemplă natura. Fără rețineri, fără inutilități, fără mofturi, trăiește liber, destoinic. Fii om înainte de toate. Bucură-te că ți s-a dat și mulțumește. Primește binele, frumosul și trecerea. Că nu ai încotro.