Ceea ce nu ne doboară ne face mai puternici, mai înțelepți și mai încrezători

E extrem de greu ca după o suferință asiduă să te ridici puternic, dar sunt convinsă că există și astfel de oameni – puțini, ce-i drept. Oameni care reușesc să găsească în adâncurile lor frânghiile de supraviețuire, să le ridice, să le țină strâns în mâini, să le apuce cu toată forța pe care o au în ei și să se folosească de ea.

Ei devin mai puternici, mai încrezători, se uită în urmă la durere și realizează că acum sunt altfel, că durerile din urmă au fost atât de istovitoare încât le-au hrănit curajul, setea de a fi bine și de a aduce binele. Urmele suferințelor rămân, însă, atât pentru aceia care au știut să transforme din suferința lor puterea, cât și pentru aceia care abia au reușit să se ridice, să-și scuture palmele și tălpile sângerânde.

Cu urmele durerii trăim, le purtăm ca pe niște greutăți lângă noi, alături de noi și în noi, ca pe niște saci arhiplini, pe care n-am știut că nu i-am putut căra, așa că i-am luat în brațe și am pornit la drum, nemaiavând încotro. Și greutatea sacilor pe care îi purtăm zi de zi cu noi poate fi împărțită cu ceilalți, dar nu transferându-le din povară, ci pur și simplu rugându-i să ne ajute să îi cărăm ascultându-ne, iubindu-ne, îmbrățișându-ne.

„Ceea ce nu te distruge, te face mai puternic” doar dacă înțelegi că puterea ta, ca om, nu înseamnă să-ți ascunzi lacrimile. Nu înseamnă să devii indiferent și cinic. Înseamnă să înțelegi că durerile au răspunsuri și de multe ori vin târziu, dar până sosesc, e bine să știm cum să cerem ajutorul.

E bine să înțelegem că avem nevoie să fim ajutați. Și e bine să realizăm că puterea noastra va consta și în cât de bine vom ști să ajutăm pe ceilalți, în condiții similare, ferindu-ne să le cităm vorba unui filozof. E suficient doar să lași durerea să urle, să o consumi, să o trăiești, apoi să știi să ceri ajutorul, să încerci să te vindeci. În asta va consta adevărata putere: în propria încercare de a te vindeca și de a-ți face bine.

 

 

Loading...