Cine este doctoriţa de la SMURD Iaşi care a fost inclusă în „Atlasul Frumuseţii.”

Doctoriţa salvează vieţi în aer, făcând parte din echipajul de pe elicopterul SMURD Iaşi. Tânăra este extrem de frumoasă şi de curând a fost inclusă în „Atlasul Frumuseţii”.

Giorgiana Loredana Matei, medic în echipa SMURD Iaşi, a fost inclusă în „Atlasul Frumuseţii”, proiectul foto-jurnalistic al Mihaelei Noroc. Tânăra este absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, specializarea Medicină Generală. Ulterior, a ales medicina de urgenţă, iar de trei ani este medic specialist, aşa cum povesteşte în cadrul unui interviu acordat BZI.

„Am 33 de ani şi până acum am pus cariera pe primul plan. Nu m-am ocupat prea mult de viaţa personală, nu m-am căsătorit şi nici nu am copii”, a spus tânăra pentru jurnaliştii BZI.

Despre intervenţiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului îşi aduce aminte cu drag. Una dintre ele i-a rămas în minte şi o amuză şi acum.

„Un pacient, victima unui accident rutier, fiind confuz după ce îşi pierduse cunoştinţa şi pe care îl însoţeam spre spital, la un moment dat s-a trezit, s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă a murit şi a ajuns în rai”, îşi aminteşte dr. Giorgiana Matei.

„Atlasul Frumuseţii” include 500 de portrete de femei din toată lumea. La peste 7 ani de la lansare, proiectul a ajuns un reper global în promovarea diversităţii culturale.