Cu orgoliul nu învingi durerea, cu lacrimile nu vindeci sufletul iar cu răzbunarea nu vindeci rănile

Se spune că Dumnezeu a creat ființe perfecte și o lume perfectă, dar noi nu mai putem să vedem acest lucru pentru că între realitate și ceea ce vedem se interpune gândul. Deci tot ceea ce suntem, tot ceea ce se întâmplă în viața noastră, reprezintă o consecință a gândurilor noastre. Pentru a putea ierta pe cineva, trebuie sa-ți schimbi gândurile despre acel cineva sau să încetezi să-l judeci.

Cei care însă cred că noi suntem suflete venite pe pământ să trăim o experiență umană, vor învăța mult mai ușor să ierte. Iar cei care vor ști că orice situație sau oamenii din viața lor, sunt pentru a-i învăța ceva și îi vor percepe ca pe niște lecții și ca pe niște învățători, aceia nu vor trebui niciodată să ierte, pentru că nici nu se vor simți supărați. O idee foarte greu de digerat într-o societate în care ne-am obișnuit să ne găsim scuze la tot pasul, să dăm vina pe alții pentru ce nu merge bine în viața noastră, să cultivăm asiduu o mentalitate de victimă.

Atâta timp cât vei gândi rău despre cineva, îi vei influența comportamentul, pentru că el va tinde să corespundă percepției tale despre cum este el. Pentru a înceta să judecăm oamenii, trebuie să ne redobândim inocența – starea în care nu punem etichete, nu suntem obsedați de câștigul personal, nu încercăm să fim altcineva.

Un copil își iartă ușor părintele care l-a certat, pentru că nu are încă o imagine despre acel părinte, supărarea lui nu se poate agăța de nici o judecată, judecățile nu s-au format încă. A fi matur însă, înseamnă să poți să faci acest lucru conștient și să poți să ierți conștient.”