Cum să fii fericită? Exercitii pentru starea de bine.

Te-ai gândit vreodată să te întreb ce te face fericită? Încearcă să răspunzi, apoi citește mai departe. Te-am pus în dificultate? Dacă ți-a fost greu să răspunzi, gândește-te serios la ce te-a impiedicat să dai un răspuns ferm. La vârsta adultă, ar fi de dorit să ne fie destul de clar ce ne face fericiți, pentru că această stare de fericire este una pe care, fără îndoială, o putem trăi. Zilnic chiar!

Fericirea fost definita în multe feluri. Fericirea nu este legată de destin, așa cum aud adesea. De zeci de ani oamenii de știință au studiat depresia și emoțiile negative. Apoi, fericirea fost pusă și ea sub lupă, astfel că putem vorbi acum despre o știința fericirii. Este o veste extraordinară! Îți spun de ce: cu cat învățăm să fim și să rămânem mai fericiți, cu atât ne adaptăm mai ușor situațiilor prin care trecem. Poate nu te-am convins încă. Dar dacă ți-ar spune că starea de fericire constantă crește speranța de viață cu cel puțin 10 ani? Devine interesant, nu-i așa?

Știința fericirii ne arată care sunt elementele ce determină fericirea: primul are un aport de 50 la sută și se referă la factorii genetici. Dacă părinții tăi sunt optimiști și fericiți, este destul de probabil că vei moșteni această gena fericirii.

Circumstanțele vieții, adică ceea ce ți se întâmplă, determină gradul de fericire în proporție de 10 la sută și reprezintă al doilea aspect. Asupra celor două elemente enumerate anterior e foarte probabil să nu pot interveni conștient pentru a fi fericit.

Dar al treilea, este cel mai important, și anume acțiunile pe care le facem în mod intenționat. Acest element determină, în proporție de 40 la sută fericirea. Iar ceea ce facem în mod intenționat pentru a fi fericiti are o putere atât de mare, încât poate să-ți schimbe chiar și informația genetică. La rândul tău, poți așadar, se transmit de la fericirii, chiar dacă părinții tăi au fost mai nefericiți. Prin urmare, dacă vrei să acționeze pentru a fi fericit, reține că fericirea este o trăire pozitivă a propriei vieți. Ca să simți acest lucru, trebuie să faci pace cu trecutul tău, să înveți să trăiești în prezent și să fii optimist în privința viitorului.

Fericirea este condiționată de acțiune, iar asta necesitata atentie. Te invit să faci câteva exerciții. Ele au rolul de a-ți accentua starea de bine. Nu uita! Sunt acțiuni pe care trebuie să le faci în mod intenționat! Nu este ușor, știu asta. Dar faptul că voința și perseverenta sunt puse la încercare face parte din acest test.

Primul exercițiu. Scrie pe o hârtie șapte acțiuni simple care îți fac plăcere. Poate fi orice. Important este să-ți producă plăcere. Străduiește-te să le faci în următoarele două săptămâni.

Al doilea exercițiu. Trebuie să recurgi la o serie de acțiuni pentru a-ți îmbunătății sănătatea. Trebuie să schimbi dieta, dar corectează in ea ceea ce este de corectat. Un mix de fructe băut dimineața poate fi foarte revigorant, de exemplu. E doar o idee. Sau fa un control medical pe care l-ai amânat de atâta timp. Du-te la sală, iată o altă sugestie. Nu mai găsii scuze să n-o faci nimic.

Al treilea exercițiu. Este de dorit să-l faci s-ar scrie într-un caiet toate lucrurile pozitive sau măcar trei care ți s-au întâmplat peste zi. Câteva exemple: ți-a fost făcut un compliment și te-ai simțit bine, ai finalizat un proiect cu succes sau te-ai jucat mai mult cu copiii. În dreptul fiecărui exemplu scrie emoția pe care simțit-o în acel moment. Iar sub emoție, pe o scală de la unu la 100, notează cat de intens a fost emoție. Apoi, in momentele proaste reciteste ceea ce ai scris si vei vedea ca nu este atat de greu.

Fiecare dintre noi trebuie să descopere singur ce anume îl face să se simtă mai bine. Viziunea altora asupra fericirii nu te ajută la nimic. Cu toții ne trăim relativ asemănător emoțiile. Dar ceea ce le declanșează sunt lucruri diferite și adesea unite. Încă ceva: nu este suficient să fii fericită. Trebuie să știi că ești fericită. Exercițiile de mai sus îți vor fi de folos și în acest sens.

Loading...