Dă-mi, Doamne ochi să văd binele din oameni, inimă să iert răutatea din jur și suflet să nu îmi pierd niciodată credința și speranța

De multe ori când suntem în necazuri vederea ni se încețoșează, lacrimile ne inundă și sufletul nu doar ochii, și avem impresia că nimeni nu ne înțelege durerea și că suntem singuri. Sigur că se spune că Dumnezeu e acolo, dar este ușor să spui asta, însă când ești la pământ căci picioarele nu te mai țin, când sufletul îți este zdrențuit și plin de amărăciune, când zâmbetul tău e dispărut undeva în infinit și orice ai face nu îl mai poți aduce înapoi, e mai greu de crezut că Dumnezeu e acolo.

De câte ori în tăcere, printre lacrimi și suspine nu ai strgat: Unde ești Doamne, acum când Te chem? Doamne, eu nu mai pot, doar fă ceva!

În bezna nopții liniștea s-a așternut mai mult ca niciodată. Dumnezeu tace. Oare ne aude Dumnezeu? Și dacă da, de ce tace la suspinele noastre?

Dumnezeu tace, dar de multe ori Dumneze plânge cu noi. Noi suntem comoara Lui de preț, El vrea să ne vadă fericiți. În zbuciumul ce ne cuprinde și în toată furtuna ce se dă în noi, Dumnezeu e acolo. Nu îl vedem, nu îl auzim, dar El ne șterge lacrimile. ”Copilul Meu iubit, sunt aici! ” ne zice Dumnezeu, ”Ai încredere în Mine! Îți voi șterge lacrimile, te voi strânge la pieptul Meu.”

Loading...