“De-ai fi împărat sau rege, preşedinte, om de seamă, Esti sărac pe lumea asta, dacă n-ai cui spune Mamă!”

În căsuţa de la ţară, pe băncuţa de la poartă,
Ştergând ochii cu năframa, o măicuţă stă şi-aşteaptă..
Cine ştie câte lacrimi, sunt ascunse in năframă..
Şi câtă iubire-ncape, intr-o inimă de mamă?

Plânge inima, suspină, de-ai putea să storci naframa;
Griji…nevoi…suspin şi teamă, toate le trăieşte mama.
Cât efort si câtă trudă, numai tu măicuţă ştii,
Cât munceai şi zi şi noapte, să hrăneşti… să creşti copii.

De-ai fi împărat sau rege, preşedinte, om de seamă,
Esti sărac pe lumea asta, dacă n-ai cui spune Mamă!
Domnul a creat pământul, cerul, apele şi toamna.
N-ar fi fost desăvârşite, de n-ar fi creat şi mama!

In căsuţa de la ţară, unde am crescut şi eu,
Mama stă la gura sobei, de vorbă cu Dumnezeu.
Şi o spun cu îndrăzneală, caci prea bine mi-am dat seama:
Cel mai Sfânt cuvânt din lume, după Dumnezeu, e Mama!

sursa internet