Doamne, dă-ne putere să nu răsplătim ura cu ură, nici răul cu rău şi să căutăm frumuseţea ascunsă în orice fiinţă umană!

Ajuta-ne să ne iubim unul pe altul în credinţă şi adevăr cu o iubire trainică și răscumpărătoare.

Sa fie pace și liniște-n ceruri, să fie pace în adâncuri și pe pământ, să fie pace și dragoste între noi, oamenii! Avem nevoie de pace și de liniște ca să Te putem urma.
Dar ochii noştri se îndreaptă spre Tine și sufletele noastre te caută în întunericul nopții.
Îndrăznim să sperăm acolo unde nu e nicio speranță, căci suntem ai Tăi și știm că dragostea Ta e mai tare decât moartea. Doamne, dăruiește-mi să primesc cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi!
Oricare vor fi veștile pe care le voi primi, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și întărit în credința că peste toate este Sfânta voia Ta!

Șterge lacrimile de durere şi adu lacrimile iertării în ochii prea seci ca să plângă.
Dă putere celor persecutați să-i ierte pe cei care-i persecută și arătă-le acestora din urmă calea iubirii, în care nu e nici teamă, nici judecată, nici teroare.

Dă-ne putere să nu răsplătim răul cu rău, nici ura cu ură, ci să-i iubim pe duşmanii noştri şi să căutăm frumuseţea ascunsă în orice fiinţă umană.

Ajută-ne să depășim barierele ce ne despart și să înțelegem că suntem toți copiii Tăi.
Dă-ne nouă pace și lumină! Amin.

Loading...