Dumnezeu are putere să ne ridice, condiţia este una: noi să vrem!

Pe omul cel drept, pe cel blând, toţi încearcă să-l împingă în locul cel mai rău, să-l nedreptăţească, să-l bage la fund. Dar cu cât oamenii îl împing în jos, cu atât Dumnezeu îl ridică. Precum se întâmplă şi cu pluta, cu cât o împingi în jos, cu atât apa o ridică mai sus.

Prăpastia în care am căzut nici nu se poate privi, aşa e de adâncă. Dar Dumnezeu are putere să ne ridice. Condiţia este una: să vrem.

Dumnezeu nu ne va judeca pentru că am căzut, ne va judeca pentru că nu ne-am ridicat. Nu ne va judeca pentru că am păcătuit, ci pentru că nu ne-am pocăit. Observaţi ce simplu stau lucrurile?