E trist când ni se duc părinţii…o poezie ce îți va înmuia inima

E trist când ni se duc părinţii…
E trist…suntem bătrâni şi noi,
Iar toamna vieţii e haină,
Ne lasă dezgoliţi în ploi…

Păşeau încet, vorbeau încet,
Copii bătrâni, copii erau…
Ne supăram pe ei,
Iar ei mereu, oricum iertau…

E trist când ni se duc părinţii
Atunci când încă mai trăiesc,
Ni se par veşnici, ne grăbim,
Nu observăm cum se topesc…

Zâmbesc cu lacrimi, cu durere,
De parcă-şi iau un rămas bun,
De parcă ne-ar ruga, tăcuţi
Să ne oprim un pic din drum.

Să le vorbim mai pe îndelete,
Ceva mai mult să-i ascultăm
Vom fi bătrâni, cândva, ca ei,
Dar acest lucru îl uităm

E trist când ni se duc părinţii…
Azi tineri nu suntem nici noi…
Copaci-mbătrânesc, se frâng,
Dar vor veni vlăstare noi…

Autor : Emilia Plugaru

 

Loading...