Ești atât de bun cu mine, Doamne…

“Cad frunzele. Din nou si din nou, ca in fiecare an.
Te proslavesc pe Tine, le-ai mai dat o ocazie, le-ai mai dus pâna la capătul unui anotimp.
Ai fost bun cu ele Doamne.
Dar cu mine?
Ai facut atat de multe.
Insutit, inmiit…

Ai fost bun Doamne, cu mine.
Ti-ai aratat mila si indurarea, in fiecare zi din viata mea.

Mi-ai creeat maini care sa le inalt spre Tine, picioare, sa te urmez oriunde Te-ai duce, orinde m-ai trimite.
Mi-ai daruit creier si minte sa cuget la legea Ta, la cuvintele Tale, la lucrarile Tale. Sa te proslavesc, nu sa te neg. Sa Te laud, nu sa sustin ca nu existi.
O inima, sa bata zi de zi pentru Tine, clipa de clipa.
Ochi, atat de complex creeati de Tine, sa vada minunile Tale, prin frumusetea naturii creeate de Tine si dincolo de palpabil.
Gura, sa pot sa imi hranesc trupul, si mai presus de aceasta sa iti laud Numele, sa vestesc mantuirea Ta, dragostea Ta fata de oameni…

Atatea mi-ai daruit Doamne…
Ai avut grija de pasii mei de copil si m-ai purtat in voia Ta, pe calea
sigurantei Tale, mi-ai scapat viata de la moarte de atatea ori, si ai scris in dreptul meu VIATA, viata vesnica.
Ah Dumnezeule, iarta-ma, ca nu sunt multumitoare indeajuns.
Nici macar cat o frunza cazuta, galbena si vesteda, poate banala pentru oameni.
O frunza uitata, calcata de trecatori…

Ai fost atat de bun cu Mine…
Iti daruiesc multumirea mea, Doamne…
Din toata inima, multumesc…”

 

Loading...