Fericirea ta nu trebuie să depindă de nimeni

Uneori credem că nimeni nu a mai suferit atât de mult cum am suferit noi, că nu a mai oferit atât de mult cum am făcut-o noi. Suferim pentru că avem așteptări. Când renunțăm la așteptări dispare și suferința.

Întotdeauna la capătul lacrimilor există un alt drum, ia naștere o speranță nebănuită, ne regăsim ca fiind un alt om… Unul fericit.

Suntem născuți pentru fericire, doar că am uitat. Adevărul este că fericirea care depinde de alții este una perisabilă, de aceea este bine să o căutăm în interiorul nostru.

Să ne redescoperim ca oameni și să ne bucurăm de lucrurile simple ale vieții: o carte bună, un cuvânt sincer, o privire caldă, un cer senin, o inimă împăcată, o mângâiere pe creștet, o atingere diafană pe mână, un sărut pasional, o întâlnire de suflet, un bănuț oferit unui sărman, un ajutor dat unui om bolnav…

Cel mai bun moment pentru fericire este chiar cel prezent. Avem atât de multe motive să ne bucurăm, iar primul motiv este faptul că suntem în viață.

Fericirea nu depinde niciodată de oameni…

Oamenii care vor rezona cu inimile noastre ne vor însoți de-a lungul vieții, în timp ce alții vor pleca. Nu este nicio supărare. De acum înainte, ne vom continua drumul cu Dumnezeu, iar acesta este un dar neprețuit.

Cred că fericirea, care nu se pierde, ține de o valență a sufletului. Atunci când omul s-a regăsit în dulceața unei inimi deschise și abandonate în Mâna Creatorului. În felul acesta, omul va privi viața cu sufletul liniștit, se va ferici în Hristos.

 

Loading...