Gând de noiembrie…

Penultima luna din an. Bun venit, noiembrie? Am eu senzatia sau oamenii nu te prea iubesc?

Toamna e pe sfârșite. Soarele se arată din ce în ce mai rar și e tot mai puțin prietenos. E morocănos, mofturos și răsfățat. Nu ne mai încălzește chipul, iar brațele lui sunt tot mai reci. Norii cenușii pun stăpânire pe înaltul cerului devenind grei din cauza ploilor ascunse în pântecele lor.

Frunzele încep să își piardă din intensitatea culorilor, murind câte puțin în fiecare zi, croșetând frenetic pătura care urmează să-i țină de cald pământului până la primăvară.
Zilele mohorâte le presează pe cele calde și vesele să se dea la o parte. Ploile, frigul, ceața – toate au venit să își ceară drepturile. Nu vor să ne mai păsuiască.

Și totuși, prin ceață, ploi și vânt, printre frunze uscate, căzute la pământ, sub nori amenințători eu mă bucur de fiecare zi de toamnă. Nu cred că am iubit nici o toamnă din viața mea așa cum o iubesc pe aceasta. Pare nefiresc, poate chiar deplasat. Unii oameni așteaptă pe tot parcursul anului vara, tânjind mereu după cuptorul ei. Alții iubesc iarna cu toate sărbătorile și frumusețea ei. Și primăvara este foarte iubită de oameni, datorită sentimentului de renaștere și de speranță pe care îl degajă peste toate.

Eu iubesc toamna. Da, o iubesc în ciuda frigului de noiembrie, în ciuda faptului că este mereu înlocuită de ierni geroase, în ciuda sentimentelor contradictorii cărora le dă naștere în cel mai firesc mod.

Acest noiembrie ne forțează să ne luăm rămas bun de la o toamnă prietenoasă.
Cu brațele întredeschise, încep să-i dau drumul știind că la anul însă, ne vom revedea…

Toamna mea…

sursa – momente in viata

Loading...