Găsiţi timp pentru Dumnezeu! Nu motive și nici scuze. Doar timp!

Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine. Deci, când îţi aduci aminte de Dumnezeu, ce să faci? Înmulţeşte rugăciunea! De ce? Ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Și aducă aminte de tine.

Citiţi cât puteţi, faceţi-vă o rânduială de fiecare zi, găsiţi vreme şi pentru Dumnezeu, nu numai pentru lumea asta, nu numai pentru televizor, nu numai pentru altceva. Găsiţi vreme pentru Dumnezeu, căutaţi vreme pentru Dumnezeu, căutaţi prilejuri de întâlnire cu Dumnezeu, căutaţi prilejuri de vorbire cu Dumnezeu.

Spuneţi-I lui Dumnezeu nu numai lucrurile acestea pământeşti, nu-I spuneţi numai: „ Doamne, îmi lipseşte asta şi-mi lipseşte ailaltă”. Spuneţi-I lui Dumnezeu: „Vreau să mă mântuiesc; vreau să Te am în sufletul meu; vreau să te am Păstorul meu”.

Să folosim toate prilejurile de a primi binecuvântările lui Dumnezeu de la sfintele slujbe, să folosim prilejurile de a fi la sfintele slujbe, în „cerul cel de pe pământ. Dumnezeu ştie cine suntem, Dumnezeu ştie ce suntem, dar să căutăm să trăim o viaţă pentru mărirea lui Dumnezeu.