Îmi merit pantalonii! – poezia femeilor puternice scrisă de Nicoleta Tudor

Îmi merit pantalonii
Cu vârf și îndesat,
Deși sunt o femeie
Muncesc cât un barbat.

Iar cine o să spună
La cratiță cu tine,
Îi spun că-n tot ce fac
Iau cratița cu mine.

Îmi merit pantalonii
Cu vârf şi îndesat,
Gândesc ca o femeie
Mă port ca un barbat.

Iar cine o să creadă
Cum că nu aș fi justă,
Îl rog frumos acum
Să -și pună el o fustă.

Îmi merit pantalonii
Cu vârf și îndesat,
Iubesc ca o femeie
Urăsc ca un bărbat.

Îmi port cu grijă crucea
Chiar de e jumătate,
Termin ce – am început
De este zi, sau noapte.

Îmi merit pantalonii
Cu vârf și îndesat,
Sufăr ca o femeie
Mă lupt ca un bărbat.

Am sufletul curat
Chiar dacă e crampeie,
Deși pot fi bărbat
Sunt totuși o femeie.