Împacă-te cu toată lumea, mai ales cu cei cărora le-ai greșit. Asta înseamnă iubirea

Haideți să ne iubim. Să ne deschidem inima spre cei de lângă noi, să le arătăm că nouă ne pasă. Să le arătăm că în inima noastră este loc și pentru cel ce umblă șchiopătând, și pentru cel ce nu știe să iubească, și pentru cel flămând, și pentru cel bătrân, și pentru cel bogat.

Haideți să ne oprim din a ne pune etichete, din a ne judeca unii pe alții și a ne arăta cu degetul. Haideți să ne amintim că suntem niște simpli oameni, niște suflete flămânde ce tânjesc după iubire. Să ne ridicăm privirea înspre cer și să ne gândim că Dumnezeu ne-a spus să ne iubim, să ne răbdăm, să ne sprijinim unii pe alții.

Haideți să construim poduri în loc de ziduri. Să oferim o strângere în brațe în loc de o vorbă rea. Haideți să nu mai gândim doar cu creierul, doar cu inima prinsă în plăceri și să nu mai folosim cuvântul ”eu” peste tot, ci să gândim cu sufletul, să ne lăsăm inima să se umple de dragoste de la Dumnezeu și să reverse dragoste peste tot, pe oriunde merge.

Haideți să nu ne mai urâm. Să nu mai vânăm greșeală după greșeală și să vedem ce se poate face, ce se poate repara. Unde s-a stricat și unde s-a surpat podul. Haideți să ne adunăm împreună ca să construim vise, nu ca să le năruim. Să ne adunăm împreună ca să creștem, ca să ne înfrumusețăm sufletul, ca să învățăm unii de la alții, nu ca să ne certăm și să ne călcăm în picioare.

Oare chiar nu înțelegem noi că numai iubind vom reuși în lumea aceasta mare? Oare chiar nu înțelegem noi că fără iubire suntem dezbrăcați, goi și murdari?
Așa că hai, hai să ne iubim.

Loading...