În spatele oricărei boli se află o durere. Cea a sufletului!

Sănătatea înseamnă echilibru şi moderaţie. În trup, în suflet sau în gând. De aceea trebuie să avem grijă de toate părţile fiinţei noastre pentru a fi sănătoşi.

În majoritatea cazurilor trupul se îmbolnăveşte pentru că sufletul este împovărat şi gândurile sunt negative. Aşa se instalează boala. Fără să ne dăm seama îi creăm un mediu prielnic unde să se dezvolte atunci când lăsăm noaptea să se aştearnă în noi.

Însă, din fericire, există şi căi prin care ne putem feri de boală sau chiar vindeca. În primul rând, să realizăm că ajutorul şi salvarea se regăseşte tot în puterea noastră. Apoi e necesară voinţa. De a crede, de a spera, de a atrage lumina în noi.

Stările care declanşează boli cumplite în interiorul nostru şi ne macină sufletul sunt ura, mânia, invidia, stresul, supărarea şi orgoliul nemăsurat. Acestea aduc întunericul în fiinţa umană.

Şi de ce stinge lumina?

Pentru că ne lăsăm influenţaţi în mod negativ de cei din jurul nostru.
Pentru că nu mai ştim să dăruim căldură acestei lumi.
Uităm că umanitatea este cea mai sfântă lege şi se află în noi.
Nu mai vrem să iertăm, să sperăm, să facem compromisuri şi să-i preţuim pe cei de lângă noi.
Nu mai ştim să iubim necondiţionat.
L-am izgonit pe Dumnezeu din noi şi uităm că avem un leac mereu la îndemână: credinţa.

 

 

Loading...