Inima nu îmbătrâneşte niciodată

Ce se înţelege prin „a avea inimă”?

Se pot înţelege multe. Mai întâi „a avea inimă” este egal cu a iubi pe Dumnezeu.

În al doilea rând, „a avea inimă” este egal cu „a avea sensibilitate”, în al treilea rând „a avea inimă” este egal cu „a avea bunătate”.

În al patrulea rând, a avea inimă, este egal cu „a avea îngăduinţă”. În al cincilea rând, „a avea inimă” este egal cu „a avea vitejie”. Când spunem „inimă”, nu înţelegem o bucată de carne, ci râvnă pentru jertfă, dragoste nobilă. Mare lucru este puterea inimii!

Inima este este ca o baterie care se încarcă continuu. Nu oboseşte, nici nu îmbătrâneşte, puterea ei nu se istoveşte niciodată. Dar pentru aceasta trebuie să ne punem inima să lucreze.

Căci şi eu am inimă, şi tu ai inimă, dar ce să faci cu ea dacă nu o punem la lucru? Dacă cineva nu-şi pune inima să lucreze, poate să fie un uriaş şi să nu aibă curaj să facă nimic. Iar altul poate să fie atâtica de mic, şi să nu obosească deloc, pentru că toate câte face, le face din inimă.

Iată, văd că aici pe cineva care nu are rezistenţă, dar fiindcă pune inimă în tot ceea ce face, nu simte oboseala. Nu caută să fugă de treabă, ci cum să-l odihnească pe celălalt. Face cu dragoste orice lucru, pentru că o doare pentru celălalt. Şi aceasta nu ca să o vadă ceilalţi şi să-i spună” bravo”. Nu are iubire de sine, dorinţa de a plăcea oamenilor, ci se mişcă în ascuns şi astfel primeşte Harul dumnezeiesc şi Dumnezeu o ajută.

Pe când un om tânăr şi sănătos, dacă nu lucrează cu inima, este ca o maşină nouă care nu are motor puternic şi de aceea nu pot înainta. Cea mai mică osteneală este pentru el ca şi cum ar răsturna munţii.

Dacă omul nu-şi pune inima să lucreze, nu seamănă nici măcar cu un animal; devine stană de piatră. Inima lui nu este bună de nimic.

Patimi şi virtuţi – Cuviosul Paisie Aghioritul; Cuvinte Duhovniceşti

 

Loading...