Lasă trecutul să te învețe cum să trăiești prezentul, apoi uită-l!

Nu putem controla lucrurile mari, ceea ce se numește în termeni generici „destin”. Putem să ne plimbăm pe strada și să ne cadă un ghiveci de la un balcon direct în cap. Sau să ne pierdem jobul, să ajungem să ne mutăm în cealaltă parte a lumii, să ni se răstoarne viața cu susul în jos de azi pe mâine. E viață, lucrurile astea se întâmplă uneori. Și relele, și bunele.

Dincolo de Marele Destin însă, viața se compune dintr-o infinitate de lucruri mărunte sau foarte mărunte: alegeri, decizii, opțiuni, „Nu”-uri și „Da”-uri zilnice. Ele intră în datoria noastră, însă numai dacă vrem să fim fericiți. Dacă nu și asta e tot o alegere.

Așa e viața, nu poți să le ai pe toate. Și în niciun caz nu se poate să fie totul așa cum vrei! Asta e doar în filme.

Îmi consumam timpul cu oameni de care nu mă mai lega nimic, doar de dragul trecutului comun, și îmi purtam cu fală coroana invizibilă de Mamă a tuturor Răniților, mereu disponibilă, indiferent dacă ea era la capătul puterilor.

Realitatea este că, atunci când te faci preș, lumea te tratează ca atare. Și, tocmai fiindcă nu prea ai discernământul trasării de limite, tu devii omul bun la toate, angajatul-model (care muncește cât zece și nu se plânge niciodată) și prietenul omniprezent. Care, atunci când într-o zi… ce să faci, chiar NU mai poate, devine personajul negativ. Egoistul. Omul-negru. The bad guy.

Ar trebui să te bucuri de viața pe care o ai

Bucuria este combustibilul de care avem nevoie ca, după efortul depus, să ajungem la linia de sosire cu o atitudine bună. Deși ne putem forța până la linia de sosire, este posibil ca undeva, pe drum, să devenim amărâți și frustrați, dacă nu ne liniștim și nu nu ne facem timp să celebrăm călătoria.

Prea mulți oameni muncesc în mod constant, se stresează la maxim și se simt vinovați dacă își permit să se bucure și să celebreze viața, când de fapt, Dumnezeu a rânduit și a poruncit ambele: munca și bucuria.