Legenda iernii

A fost odată, ca niciodată, în vremuri de mult trecute o preafrumoasă zână pe nume Iarna. Ea locuia în Ţinutul Zăpezii împreună cu surorile ei, Primăvara, Vara şi Toamna. Zâna Iarnă era cea mai frumoasă dintre ele, avea părul alb ca neaua şi strălucitor ca argintul în bătaia soarelui şi aripile ei erau albe şi delicate ca ale unei lebede.

Ţinutul lor era acoperit de zăpada strălucitoare şi aici trăiau doar zânele şi prietenii lor. Dar în vecinătatea lor mai era un ţinut, ţinutul Întunericului, unde domnea o zână rea. Aici erau doar fulgere şi creaturi groteşti. Zâna aceasta avea părul negru, aripi de foc şi îi plăcea tare mult să chinuiască oamenii. Trimitea mereu asupra lor frig, ploi, necazuri şi suferinţe.

Cele patru zâne, milostive din fire, erau tare triste văzând cum asuprea zâna cea rea oamenii nevinovaţi. Ele s-au sfătuit ce şi cum să facă să o alunge pe zâna cea rea.

Iarna, mai isteaţă din fire le-a propus să lumineze Ţinutul Întunericului cu raze de lumină pentru a alunga bezna care domnea aici. În momentul în care Ţinutul Întunericului s-a luminat, zâna cea rea a murit. Şi toate cele câte era în acel ţinut s-au trezit la viaţă. Dintr-un tărâm al fricii acest tărâm a devenit un tărâm al bucuriei. Tărâmul a fost numit Pământ.

Pentru că zâna Iarna îşi iubea foarte mult surorile, a mai propus ca fiecare dintre ele să domnească peste noul ţinut câte trei luni pe an. Astfel, oamenii s-ar putea bucura de cele patru anotimpuri, fiecare special în felul său.

Doar la Poli, în semn de mulţumire pentru înţelepciunea Iernii, zânele au hotărât să domnească Iarna tot timpul anului. Şi tot aici, în ţinuturile îngheţate, au stabilit să locuiască Moş Crăciun cu ajutoarele lui: Crăciuniţa – soţia sa, spiriduşii şi renii zburători. În fiecare an, în ajunul Crăciunului, ei pornesc într-o călătorie în jurul lumii pentru a aduce cadouri, bucurie şi speranţă oamenilor.