Legenda lunii octombrie sau povestea lui Brumărel

Brumărel i se spune lunii octombrie prin satele noastre iar oamenii așteaptă începând de acum bruma, întâia vestitoare a zăpezii. Despre Brumărel se spune că ar fi un fecior frumos, cu inima de gheață. Atunci când trece călare, iarba îngălbenește în urma lui, copacii își leapădă frunzele, florile mor.

Țăranii știu asta și din primele zile ale lunii își pregătesc livezile pentru iarnă: curăță pomii de uscături, sapă de jur împrejurul lor și la rădăcină le pun pământ negru, hrănitor. În unele sate din Ardeal se scot icoanele la câmp și se face aghiazma, după care încep semănăturile de toamnă.

În calendarul popular prima săptămână a lunii se cheamă „Săptămâna lui Procoavă”, după numele sfântului care acoperă pământul cu zăpadă, celei de-a doua i se spune „Săptămâna Satului” și stă sub semnul lucrului din gospodărie, cea de-a treia e cunoscută ca „Săptămână a Lucinului”, în amintirea zeului protector al lupilor iar ultima e consacrată lui Sâmedru, zeitate însemnată a Panteonului românesc.

Este luna în care înțelepții satelor deschideau gromovnicul și comunicau observațiile meteorologice întregii comunități. Citind cerul înstelat, pomii, comportamentul animalelor, țăranii știau de cât fân au nevoie, când trebuie să semene pământul, câte lemne de foc să-și pregătească pentru iarnă. Despre semnele cerului și ale pământului din luna lui Brumărel vom povești mâine.

-Iulia Gorneanu

Loading...