Legenda omului de zăpadă

Din bătrâni se povesteşte că, atunci când un om de zăpadă se topeşte, un înger de nea se duce la Ceruri şi îi povesteşte lui Dumnezeu despre persoana care l-a creat, punând o vorbă bună pentru fiecare. Iar pentru cei care îl distrug în mod voit, îngeraşul se roagă Celui de Sus să îi mai dea o şansă omului pentru iarna următoare…

Se povesteşte că acum mulţi ani, pe o uliţă dintr-un sat uitat de lume se jucau doi copilaşi, o fetiţă şi un băieţel. Era o iarnă ruptă parcă din basme, cu nămeţi grei şi fulgi mari cât ochii miraţi ai copiilor. Micuţul observa cum rostogolea fetiţa câţiva bulgări uriaşi de zăpadă şi cum făcea din ei… un om. A doua zi, acesta se rugă de fată să-l lase şi pe el să o ajute, iar ea a acceptat.

Timp de două săptămâni, copiii au muncit ca să realizeze cel mai frumos om de zăpadă, aşezându-l sub un copac. În ultima seară, fetiţa, în semn de mulţumire, i-a dat băiatului o sărutare pe obraz.

A doua zi, micuţul s-a dus la poarta fetiţei să discute cu ea, dar o vecină îi spusese că ea şi familia s-au mutat în alt oraş. Anul următor, băieţelul a venit în acelaşi loc, sperând să o regăsească, dar cum ea nu a mai apărut, a făcut un om de zăpadă-fetiţă. A împletit din paie două codiţe şi le-a pus pe capul omului. A ales cel mai roşu morcov şi i l-a pus, amintindu-şi de năsucul roşu, îngheţat, al micuţei.

Anii au trecut, băiatul a crescut, dar nu a mai făcut alt om de zăpadă. Între timp, fetiţa ajunsese o mare cântăreaţă, dar, într-o iarnă de vis, cuprinsă de dorul copilăriei, s-a întors în locul unde a făcut pentru prima dată un om de zăpadă.

Băiatul, acum un sculptor celebru, s-a întors şi el pe meleagurile natale. Au trecut unul pe lângă celălalt pe stradă, dar nu au ştiut cine sunt… Într-una dintre seri, fata începu să facă un om de zăpadă-bărbat. În curtea de lângă, sculptorul realiza şi el un om de zăpadă-fetiţă.

Noaptea târziu, o lună mare umplea văzduhul cu o lumină de basm. Deodată, băiatul-zăpadă se apropie de fetiţa-zăpadă şi au început să danseze, după care s-au luat de mână şi au mers până la marginea străzii. Aşa îi găsi dimineaţa, când se ivi prima rază de soare, ce era de un verde-smarald.

Raza soarelui pătrunse apoi prin geamurile celor doi vecini. Se treziră amândoi în acelaşi timp şi ieşiră afară. S-au recunoscut şi s-au îmbrăţişat, iar oamenii de zăpadă s-au topit sub privirile lor calde.

Se spune că acela care vede măcar o dată în viaţă raza verde va fi fericit.