Legenda Sfântului Ioan Botezătorul

Se spune că Sfântul Ion a fost păstor de capre. Nu văzuse niciodată chip de om. Când voia să se roage lui Dumnezeu sărea peste un butuc înainte şi înapoi zicând: asta Ție, Doamne, asta mie, Doamne.

Naşterea lui Ioan este vestită de un înger. De tânăr, el iubeşte înfrânarea şi propovăduieşte pocăinţa. Îi botează în Iordan pe cei care îi ascultă predicile, menite să-i îndrepte pe oameni spre Dumnezeu.

Îmbrăcat în haină aspră din păr de cămilă, el nu bea vin şi nu mănâncă pâine, ci mere sălbatice şi lăcuste. Când unii se grăbesc să-l considere Mesia, le spune: „Sunt solul trimis să pregătesc calea înaintea Lui”.
A trăit în vremea Împăratului Irod, care îşi repudiase nevasta şi trăia în desfrâu cu soţia fratelui său. Ioan îl mustră, iar Irodiada obţine arestarea şi chiar capul lui în schimbul unui dans pe care fiica ei, Salomeea, îl desemnează la sărbătoarea zilei de naştere a lui Irod.

Sfântul Ion „botează” gerul, frigul se mai înmoaie. Sunt locuri unde tinerii colindă în noaptea de ajun. Iordănitorii stropesc cu apă oamenii. Femeile merg la moaşă cu plocon.

Nişte oameni care s-au dus să-l vadă l-au îndrumat spre biserică. Acolo, el i-a văzut pe credincioşi purtându-şi păcatele în spate ca pe nişte snopi de paie. Vrând să fie ca ei, a luat în spate şi el un snop, unul adevărat. Preotul a crezut că îşi bate joc şi l-a dat afară. Întors acasă, a început din nou să sară peste butuc. Şi se spune că lui Dumnezeu îi erau mai plăcute rugăciunile lui decât ale celor care umblau în biserici.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești