Legenda Sfântului Valentin, protectorul îndrăgostiților și al căsătoriilor

Valentine’s Day, sărbătoarea occidentală a iubirii împrumutată şi de români, reprezintă o ocazie cu care îndrăgostiţii îşi fac cadouri şi petrec clipe romantice, însă povestea acestei zile a iubirii datează din vremuri îndepărate, căpătând importanţă odată cu trecerea timpului.

Sărbătoarea de Ziua Îndrăgostiților este asociată cu numele Sfântului Valentin din Roma, care a fost trimis la închisoare pentru că oficia în secret căsătorii pentru soldaţii cărora le era interzis acest lucru.

În timp ce se afla în închisoare, el ar fi vindecat-o pe fiica oarbă a gardianului său. Inainte de a fi executat, Valentin i-a scris fetei o ultima scrisoare, rugand-o sa aiba credinta. Apoi a pus o floare in scrisoare si s-a semnat De la Valentin al tau. Atunci cand fata a deschis scrisoarea, floarea i-a cazut in palma, iar miracolul s-a infaptuit: ea putea sa vada!

Inainte de a fi executat, se spune ca imparatul Claudius II, intalnindu-l pe Valentin si vazand ca este un om invatat, i-a propus sa il elibereze daca acesta va renunta in schimb la credinta sa.

Valentin a refuzat categoric, iar pentru aceasta el a fost torturat si decapitat. Sfantul Valentin este vazut ca un martir care s-a sacrificat pentru credinta crestina. De-a lungul anilor, intre indragostiti s-a stabilit traditia de a oferi flori de Ziua Îndrăgostiților la data la care acesta a fost executat, pe 14 februarie, in amintirea gestului preotului, precum si o felicitare.