“Lumea asta va fi trezită de o dramă uriașă, de un dezastru! Altceva nu ne mai mișcă…”

Asta mi-a spus, acum multi ani, un calugar intr-un varf de munte.
M-am gandit de multe ori la vorbele lui, mai ales atunci cand filmam munti de gunoaie, rauri poluate, paduri taiate si oameni prin spitale mizerabile, fara medicamente.

Confortul in care am trait pana acum a dus la indiferenta, iar indiferenta la nepasare. Asta am devenit. Nepasatori.

Nu ne intereseaza mediul, nu ne intereseaza ce se intampla cu cel de langa noi, nu ne intereseaza nici macar ce se intampla cu noi.

Un alt calugar imi zicea sa “lasam timpului, timp”. Adica, sa nu ne mai agitam intruna, sa nu mai alergam haotic dupa nimic. Sa mai stam olecuta si sa ne mai facem timp si pentru noi. Pentru sufletul si mintea noastra.

Uite ca acum, fara sa cerem, avem timp. Ni s-a dat pauza si sansa sa intelegem ca drumurile pe care am alergat pana acum n-au fost toate cele mai bune alegeri.

Oare, vom invata ceva din aceasta experienta? Ce ar trebui sa pricepem?

Ar trebui sa ne trezim!
Ar trebui sa intelegem ca putem pierde totul intr-o clipa, ca important e timpul de buna calitate petrecut cu cei dragi, ca viata se poate transforma intr-un cosmar.
Ar trebui sa apreciem si sa ne pastram sanatatea.
Ar trebui sa ne aducem aminte ca langa noi sunt oameni care au nevoie de ajutorul nostru.
Ar trebui sa intelegem ca regulile aplicate si respecatate ne fac bine tuturor.

Si poate n-ar strica sa va si rugati.
Pentru voi si pentru cei care sunt prin spitale acum. Pe paturi sau in halate.

ALEX DIMA

Loading...