Mamă, ajută-mă să cresc fără frică! Tată, învață-mă să-mi deschid aripile și să zbor cât mai sus

“Dacă-aș fi putut vorbi i-aș fi spus: mami, nu fi prea aspră cu mine când vezi că încep să scotocesc prin locuri pe care ai vrea să le ții departe de mine poate pentru că-ți e frică pentru mine sau poate pentru că ți-e frică pentru tine și ce-ai simți tu dacă eu aș păți ceva.

Mami, vrei să mă ajuți? Ajută-mă să-mi păstrez ochii deschiși și curioși, fără teamă de oameni și fără teamă de viață.
O poți face având grijă de tine. Nu aștepta de la mine și nu mă pune să repar lucruri care nu sunt ale mele. Eu nu am cum să repar ce ai trăit tu până să mă nasc eu.

Dacă-aș fi putut vorbi i-aș fi spus: tati, fii prezent și arată-mi ce înseamnă protecția dată de limite și de repere clare pe urmele cărora să pot merge și construi propriile-mi limite și repere astfel încât prin oricâte furtuni voi trece să am siguranța că nu mă voi nărui precum un castel de nisip.

Tati, vrei să mă ajuți? Încurajează-mi și lasă-mi curiozitatea să crească împreună cu mine astfel încât să pot primi în lumea mea oameni și experiențe prin care să mă pot construi solid pentru restul existenței mele. Poți, mă poți ajuta: dacă renunți fără frică la poziția de rege al vieții mele. Învață-mă ce e pierderea și astfel curiozitatea și curajul vor fi însoțitorii și punctele mele de sprijin oriunde aș fi eu și oriunde v-ați afla voi.

Dacă-aș fi putut vorbi le-aș fi spus: mami, tati, eu nu sunt drumul vostru și voi nu sunteți drumul meu. Ne însoțim pentru o vreme dar fiecare dintre noi are un drum al lui. Nu avem același drum.

Vă rog, încercați să nu mi-l îngreunați. Vă rog, încercați să nu mi-l blocați.” […]

[fragment din volumul în lucru despre «Travaliul unei Psihanalize și Recuperarea Borderline»/ Cap. 5 N-avem același drum]
Ștefania DUMITRESCU

Loading...