Mama e ca o icoana sfanta

”Mama este mereu lângă tine. E îngerul păzitor al fiecăruia. O găsești în adierea frunzelor pe lângă care treci, în mirosul mâncărilor pe care ți le amintești din copilărie. Ea e în florile pe care alegi să le dăruiești, ea e în toate zâmbetele tale de zi cu zi.

O găsești în mâna care te atinge pe frunte când ai febră, în liniștea din zilele ploioase când te simți melancolic, ea e în culorile curcubeului și în căldura pe care o simți în diminețile de Crăciun.

Mama poartă lumea pe umeri. Ea este începutul tuturor începuturilor, profesorul profesorilor şi cartea cărţilor. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e izvor de răbdare şi bunătate. Mama e creatorul tuturor poveştilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă.

În noi dăinuiește o dragoste nebună, în ea dăinuiesc toate simțămintele acestei lumi.

Dar, cum? Cum poate această ființă firavă, cu chipul mereu cald, dar totuși brăzdat de griji, să stea împotriva furtunilor devastatoare, să urnească din loc sori și stele pentru a-și vedea copiii fericiți?

Mă uit la ele, la mamele noastre și mă întreb: Oare mai poate exista în noi acel grăunte de îndoială, că îngerii n-ar exista pe pământ?

Mama e începutul tuturor începuturilor, e izvorul vieții, de la ea pornește viața și-n brațele ei renaște Speranța.

Atunci când ridicăm spre cer primul strigăt de viața, mama e la căpătâiul nostru și ne surâde cald. Și ne-ntrebăm, atunci: Oare mai există în această lume un cineva care să ne iubească mai mult?

Există doar două ființe divine în această lume, care ne iubesc mai presus decât orice, Mama și Dumnezeu.

Pe chipul mamei stau întipărite fericirile și tristețile noastre, iar în sufletul ei sălășluiește infinitul. Acolo, unde Iubirea și Iertarea sunt regine.

Prima noastră iubire, primul nostru prieten, prima noastră alinare. Ar fi putut exista un prim cuvânt mai frumos decât Mama?”

 

Loading...