“Mi-am dus inima la doctor” – poezia inimii bolnavă de dor

Mi-am dus inima la doctor căci de la o vreme-ncoace
O simt tare supărată și mă doare și nu-mi place…
Am căutat un medic bun să îmi spună ce-i cu ea
De ce suferă și plânge biată inimioara mea…

Medicul o tot privește sub lupă, sub microscop
Și se strâmbă…văd eu bine că nu e-ncântat deloc:
”Spune-mi cât de lung e timpul de când nu ai mai hrănit-o?
Pare că e însetată…spune-mi cum ai îngrijit-o?

”S-o hrănesc? Dar zi de zi eu mănânc pe săturate
Și beau apă minerală chiar și suc dacă se poate!”
Medicul cu ochiul critic mă privește-acuzator:
”Inima îți e bolnavă…vinovat este un dor…

Ce-ai uitat să îl alini alergând către niciunde
Iar durerea e șireată chiar în inimă pătrunde!”
”Domnu doctor, dă-mi rețetă…fac injecții…tot ce spui
Numai inima să-mi vindeci…n-o lăsa a nimănui!”

Doctorul cu aer sobru ia condeiul și-apoi scrie:
”Dimineață bei cu apă și un strop de veselie
Apoi prânzul nu uita să-l stropești cu frumusețe
Iar desertul să conțină munți de vise îndrăznețe

Iar când soarele apune te îmbracă-n pace sfântă
Și ascultă cum în noapte inima de dor îți cântă
Dar să știi e important fie noapte, fie zi
Inimii să îi dai șansa de-a ierta și a iubi.

Dă-i credință cât o boabă și atunci tu vei vedea
Că de mine n-ai nevoie pentru inimioara ta!”

text preluat

Loading...