Mulțumiți-le părinților azi pentru ca nu se stie cât timp îi mai aveți în viața voastră…

Complicată chestiune relația dintre părinți și copii… Așa, la prima vedere, ar părea că, atunci când zicem copii, ne referim doar la cei mici. Și, parțial, așa este. Numai că, vedeți voi, indiferent de vârsta copilului, părinții o să îi fie părinți toată viața.

Când suntem mici, nu realizăm cu adevărat cât de multe sacrificii au făcut părinții pentru noi. Cumva luăm aceste gesturi de parcă ni se cuvin, de parcă așa este normal. Și, parțial, așa este. Numai că, vedeți voi, de fiecare dată când un părinte renunță la ceva pentru ca odraslei să îi fie mai bine, ei bine, de fiecare dată un ”mulțumesc” se naște și rămâne undeva agățat în timpul sufletului, în vârsta deveniri.

Unii dintre noi nu mai avem cui să spunem ”mulțumesc”. Deși ne-am dori din tot sufletul. Dar tot zicem acest cuvânt. În gând. În lipsă. Cu speranța că de undeva, de sus, părintele se uită și ne zâmbește. Și ne binecuvântează.

Pentru cei dintre voi care mai aveți părinți care v-au crescut cum au putut ei mai bine, am un îndemn: mulțumiți-le. Chiar dacă nu aveți un motiv evident și actual să faceți asta. Mulțumiți-le doar pentru că sunt părinții voștri. Și pentru că, dincolo de imperfecțiunile de care au dat dovadă cândva, rămân părinții voștri. Care vă iubesc așa imperfecți cum și voi, la rândul vostru, sunteți 🙂

Mulțumiți-le că există. Că încă există în viața voastră. Mulțumiți-le că vă puteți bucura încă de zâmbetul lor, de dojana lor, de stilul lor (mereu și mereu enervant…) de a vă atrage atenția asupra unor chestiuni pe care voi nu le vreți discutate, spre exemplu. Mulțumiți-le că fac asta. Pentru că o să vină momentul când nu o să le mai puteți mulțumi altfe decât în gând și cu speranța că de undeva, de sus, părintele se uită și vă zâmbește. Și vă binecuvântează.