Nicio avere nu e mai de preţ ca un prieten bun

Prietenia este sentimentul cel mai des trăit, fiind considerat cel mai important în relaţiile interumane. Intre prieteni nu există secrete şi nicio relaţie de subordonare, ci doar o trăire comună a sentimentelor. Acolo unde există respect şi încredere neîncetată, acolo Dumnezeu picură iubire şi astfel prietenia ajunge să se transforme în prietenie adevărată, care este un dar de la Dumnezeu.

Prietenii sunt acele persoane apropiate nouă cărora le împărtăşim toate problemele, necazurile şi gândurile bune, care au mereu un sfat la îndemână şi care ne fac viaţa mai frumoasă. Nu sunt doar persoane apropiate, ci uneori pot fi chiar mai mult de atât. Aceştia se numesc prieteni adevăraţi, prieteni fideli, sinceri.

A avea prieteni nu este totuna cu a avea prieteni adevăraţi. Prietenii adevăraţi sunt îngeri cu chip de om trimişi de Dumnezeu pe pământ pentru a ne călăuzi paşii în viaţă, pentru a ne face viaţa mai frumoasă şi pentru a avea aliaţi de nădejde în lupta cu necazurile tot mai apăsătoare.

Prieten îţi poate fi oricine. Prieten îţi este tatăl sau mama, prieten îţi este fratele sau soră şi uneori chiar şi bunicii pot fi prieteni, însă prieten adevărat îţi este doar acela care simte la fel cum simţi şi tu. Prieten adevărat este acela care, într-o situaţie deosebită, nu te trădează, nu te părăseşte, ci ar fi în stare să-şi dea şi viaţa pentru binele tău. Prieten adevărat este acela care te susţine în ceea ce vrei să faci, indiferent cât de nebunesc i s-ar părea, dar în același timp lipsit de păcat.

Prieten adevărat este acela care îţi va aduce aminte în ceea ce crezi când te va vedea dezorientat.

Prieten adevărat este acela care este în stare să meargă până în pânzele albe şi înapoi împreună cu tine, deşi niciodată nu îţi va spune asta. Dar ţi-o va dovedi cu fiecare ocazie.

Din păcate prietenii adevăraţi sunt cel mai greu de găsit. Mulţi se înşeală crezând că au descoperit adevăraţii prieteni, dar care la prima întâmplare mai dificilă îşi arată colţii şi imediat te “muşcă” fără milă… De fapt, în zilele noastre, nu este chiar atât de greu să faci pe prietenul adevărat. Este de ajuns câteva fapte bune şi câteva vorbe “dulci” şi gata, prietenul adevărat ţi-a ieşit în cale… Dar nu e aşa! Aceştia nu se numesc prieteni, ci profitori, mişei, şi grav este faptul că acest fel de “prieteni” este tot mai des întâlnit!

De altfel, ca să verifici dacă o persoană îţi este prieten adevărat procedează astfel: pătrunde-i în suflet şi caută acolo încrederea, bunătatea, sinceriţa​tea şi fidelitatea.. Dacă nu găseşti nimic, înseamnă că acea persoană nu îşi merită locul în inima ta, ci doar se preface că îţi este prieten adevărat…

sursa – https://ortodoxiatinerilor.ro/iubirea/iubirea-aproapelui/18840-prietenia-avere-fara-pret

Loading...